TOATE >>  
Construire bazin pentru lac de acumulare a apelor pluviale venite de pe deal, astfel încât Grădina Publică să nu se mai inunde la fiecare ploaie mai torenţială

17 albume, 446 fotografii | 5.531.040 vizualizări



În cadrul Proiectului de Mobilitate Urbană cu fonduri UE de 10 milioane de euro
Primarul Dumitru Boroş: "Se face ceea ce nu s-a mai făcut la Bârlad de o jumătate de secol"

La data de 16 Ianuarie 2023, atât pe Bd. Epureanu (segment Grădină - Centrul de Plasament) cât şi pe str. General Vasile Milea (integral) este pusă piatră iar maşinile pot circula în condiţii destul de bune

64 albume, 2.447 fotografii | 18.852.175 vizualizări



În partea de jos a galeriei foto se pot vedea o parte din problemele sesizate de firma constructoare, prin acele panouri amplasate în diferite locuri din oraş.
1. Avarie la reţeaua de apă după ce s-au turnat straturile de fundare. Apa a început să iasă din carosabil în dreptul blocului B8 chiar în momentul în care se făceau pozele.
2. Canalizare menajeră prăbuşită pe Bd Epureanu. Pe o anumită distanţă aceasta curge acum pe... sub cerul liber. Aquavas lucrează la reamplasarea acesteia pe ambele părţi ale străzii. Locuitorii din zonă ştiau de acest lucru încă dinainte de decopertarea străzii. Porţiunea afectată este cea din zona magazinului Lica. Cu siguranţă, cel puţin şoferii îşi amintesc de acele capace de canal de pe mijlocul străzii care erau lăsate. Atât reţeaua de canalizare menajeră cât şi lucrarea de reamplasare aparţin Aquavas. Firma Nomis trebuie să aştepte terminarea acestei lucrări ca să poată continua reabilitarea străzii.


64 albume, 2.447 fotografii | 18.852.175 vizualizări




Situaţia coronavirus la nivel mondial în timp real

 Restaurantul Galmondo centru este deschis cu respectarea condiţiilor în vigoare. Continuăm şi cu serviciul de catering
Meniul Zilei este în continuare disponibil !
Pentru comenzi 0770 920 930 între orele 9-22 iar meniul se poate vedea la adresa http://restaurantgalmondo.ro/meniu
Sunt disponibile toate produsele din meniu, inclusiv cele de post ! Timpul de livrare este egal cu timpul de servire în restaurant
Livrare gratuită pentru comenzi de minim 50 de lei ! Colectivul Galmondo vă urează multă sănătate !
Extra modalităţi de plată: cardurile Edenred Social, tichetele şi cardurile Up Dejun

 Restaurant Alona - mereu alături de dumneavoastră !
Tu stai la birou sau acasă şi noi venim la tine ! Dacă ţi-e dor de noi sau doar vrei să ieşi din casă, te aşteptăm să îţi ridici comanda !
Tot ce trebuie sa faci: consultă meniul www.alona.ro şi formează 0742 755.097
Tot aici găsiţi şi oferta săptămânală pentru meniul zilei sau meniul business lunch.
Ingredientele principale: pasiune şi dăruire ! Mulţumim cu recunoştinţă tuturor celor care apelează la serviciile noastre !
Cu preţuire şi dăruire, echipa Alona Restaurant & Events

 Pizzeria Casa Veche este deschisă, cu respectarea condiţiilor în vigoare
Continuăm cu livrările la domiciliu şi ridicările de la local
Comenzi la 0754 783 745, program L-V 11-21, S-D 11-22, aici puteţi consulta meniul (valabil din 7 Nov 2022)



13:38  Duminică, 29 Ianuarie 2023



ANUNŢURI GRATUITE DE MICĂ PUBLICITATE PENTRU PERSOANE FIZICE
Cele mai recente 120 de anunţuri adăugate
vand 4 anvelope 165/1470
Postat 13:16 29.01.2023, expiră 05.03.2023
id=A140.540
TELEFON: 0728.121633   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
Set jante de tabla originale VW Tiguan pe 16 6,5Jx16 H2, ET 33, 5x112, diametru butuc 57,1. Sunt compatibile si cu alte modele, VW Passat B7, B8 Golf 5,6,7, Sportsvan, Jetta, Caddy, Eos, Sharan 2, Touran, Transporter, T-Cross, T-Roc, Skoda Octavia, Superb, Yeti, Seat.
Postat 11:54 29.01.2023, expiră 05.03.2023
id=A140.539
TELEFON: 0766.543873   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Cumpăr baterie auto minim 72 ah,maxim 80, sa fie foarte putin folosita,1 luna doua. Dovada prin factura,daca o aveti,daca nu nu o cumpar. Dau 200 lei daca este in stare noua.Astept poza pe wapp.
Postat 21:25 28.01.2023, expiră 04.02.2023
id=A140.538
TELEFON: 0769.135036   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
vând ford kuga. 2014. maşina e ful. singurul propietar pe romînia. de un an .
Postat 19:46 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.537
TELEFON: 0757.374670   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Vand set 4 anvelope Viking All Season, dimensiuni 185 - 65-R15. Dot 2019, luna 06. Preţ 100 lei / set.
Postat 19:15 28.01.2023, expiră 04.02.2023
id=A140.536
TELEFON: 0733.115988   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând 2 gume de iarna aproape noi, dot 2019 R16, 205 55 16. Preţ fix 250 lei
Postat 17:28 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.535
TELEFON: 0745.238166   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Jante tabla R15 din aluminiu pentru BMW. Ofer bonus gumele (continental iarna 195 65 15) şi capacele. Preţ fix 400 lei
Postat 17:27 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.534
TELEFON: 0745.238166   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
cumpar jante pe 17 ce se potrivesc nissan juke
Postat 13:30 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.532
TELEFON: 0770.035115   E-MAIL: marius.bolo83 la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
Vand jante pe 15 cu 5 gauri pentru ford ,renault ,hyundai i20-i30, kia ceed.
Postat 12:58 28.01.2023, expiră 04.02.2023
id=A140.531
TELEFON: 0752.896646   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând Mercedes A Class W169 A180 CDI, an 2006 Automat. Nu sau scos nr roşii. Maşina are caseta de direcţie defectă şi un rulment, în rest totul ok. Preţ 1400 Euro
Postat 12:11 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.530
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la MERCEDES
Vând 3 jante tabla R15 în 4 prezoane pt Opel Astra G. Preţ 100 lei toate
Postat 12:06 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.529
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând sau schimb Alfa Romeo 147 Motor 1.9 JTD An fabricaţie 2003 Dotări Geamuri electrice faţă Oglinzi electrice Pilot automat Maşina arată ca în poze preţ 750 de euro
Postat 11:53 28.01.2023, expiră 11.02.2023
id=A140.528
TELEFON: 0720.864723   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand 2 roti echipate cauciucuri m+ s 185 65 r 14 4x100 300 lei usor negociabil
Postat 11:33 28.01.2023, expiră 11.02.2023
id=A140.527
TELEFON: 0720.017498   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand motor t4 ,1 9 cu turbina ,kiloasa 1,9 papuc desel,si alte pese vand un t4 motor 1,9 cu turbo 8+1
Postat 10:06 28.01.2023, expiră 04.03.2023
id=A140.526
TELEFON: 0758.632036   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
vând 4 anvelope 245/50r20 m+s marca pirreli stare foarte bună
Postat 06:20 28.01.2023, expiră 11.02.2023
id=A140.525
TELEFON: 0763.831911   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând jante aliaj R16 5112
Postat 22:39 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.524
TELEFON: 0741.026600   E-MAIL: cuniros la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
vand vw glof 4 break 1.9 tdi an 2005 .masina intretinuta acte valabile pret 6500 ron putin negociabil
Postat 18:21 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.523
TELEFON: 0753.488680   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vînd skoda o 3 an 2014, motorizare 1,2 TSI, 100 cp, km 180000, arată si funcţioneaza impecabil.Preţ 7650 euro neg. Accept schimb cu auto benzină an după 2017 cu diferente.
Postat 18:05 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.522
TELEFON: 0741.756514   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
vand 2 cauciucuri iarna cu tot cu janta tabla 215/60/16 la pretul de 400 ron. cauciucurile sunt ca noi. tel 0755801729
Postat 12:47 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.521
TELEFON: 0755.801729   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
Vand bara fata opel insignia,pret 120 lei
Postat 12:45 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.520
TELEFON: 0756.353952   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
De vanzare 4 roti cu jante de magneziu si cauciucuri de iarna, aproape noi,235/65R17, si un set de roti 235/60 R17 pt.Q5,vw,audi.
Postat 12:43 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.519
TELEFON: 0756.353952   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
De vanzare navigatie tip nou cu touchscreen,pt.octavia 3, merge si pe vw ,seat. pret 61o lei
Postat 12:38 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.518
TELEFON: 0756.353952   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand VW GOLF V -4 MOTION (4x4), an fadricatie 2009 unic proprietar , motorina 1,9, 1986cc, dubluclimatronic, sistem audio, suprainaltat pentru drumuri grele ( masina facuta pe comanda speciala)
Postat 11:18 27.01.2023, expiră 03.03.2023
id=A140.516
TELEFON: 0742.210421   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
vand bara(spoilar) spate opel astra j brek an 2012 culoare gri originala.
Postat 23:03 26.01.2023, expiră 09.02.2023
id=A140.514
TELEFON: 0785.753899   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand roata rezerva slim
Postat 22:57 26.01.2023, expiră 09.02.2023
id=A140.513
TELEFON: 0785.753899   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
cumpar roata slim pentru Dacia Logan
Postat 13:13 26.01.2023, expiră 02.03.2023
id=A140.512
TELEFON: 0740.892657   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand Ford Focus 2003,1753 cmc,74 kw,in stare buna de functionare.2000 euro negociabil
Postat 10:08 26.01.2023, expiră 09.02.2023
id=A140.511
TELEFON: 0771.304762   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
vand set 4 jante,aliaj,peugeot 407 R 16,5prezoane 600lei,negociabil.
Postat 09:16 26.01.2023, expiră 02.03.2023
id=A140.509
TELEFON: 0769.175591   E-MAIL: leonid_boboc la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand set 4 jante aliaj r16 Ford,4x108,cu anvelope vara Michelin 205/55.pret-450 lei,predare personala in Barlad.
Postat 22:42 25.01.2023, expiră 01.02.2023
id=A140.508
TELEFON: 0738.513292   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
De vanzare set 4 anvelope off road,dot 2019, 33x12.5 r15, 108q, Aplus m/s. sunt Sh,in stare foarte buna. pret-1500 lei Predare personala in Barlad
Postat 22:37 25.01.2023, expiră 01.02.2023
id=A140.507
TELEFON: 0738.513292   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Dezmembrez Audi A3 8L 3 usi,an 2000,1.6 benzina 8v,climatronic,geamuri electrice,oglinzi pliabile electric,inchidere centralizata.
Postat 22:28 25.01.2023, expiră 01.02.2023
id=A140.506
TELEFON: 0738.513292   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Dezmembrez Mercedes A-Class W169 A180, an 2006 Automat.
Postat 21:43 25.01.2023, expiră 01.03.2023
id=A140.505
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
vand roti de rezerva R16 cu jante de tabla pentru gama vw si bmw
Postat 13:46 25.01.2023, expiră 01.03.2023
id=A140.504
TELEFON: 0751.585362   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
vand telescoape haion golf 3 pret 60 lei.
Postat 07:43 25.01.2023, expiră 01.03.2023
id=A140.503
TELEFON: 0787.891474   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vand VW TOURAN, fab.2015, 2.0 TDI, automat,padele volan, navigatie, pilot automat, senzori parcare, incalzire scaune, comenzi vocale telefon, servo-directie asistata electric in functie de viteza, etc. Nu raspund la mesaje. Pret 10600 Euro Variante
Postat 19:42 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.502
TELEFON: 0756.353952   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vand Ford Focus 3 an 2014 pachet Zetec, 2.0 TDCi 163 cai. Masina are urmatoarele dotari: -faruri cu lumini de zi led si xenon -stopuri led -asistenta franare -asistenta plecare in rampa -senzori parcare 360 -parcare automata -degivrare parbriz si luneta -scaune incalzite -pilot automat -navigatie + harti RO -recunoaste semne de circulatie -clima pe 2 zone -trapa -lumini ambientale la interior si exterior -volan de Focus 3 facelift ST etc. Pret 8000euro usor negociabil. Nu accept schimburi.
Postat 17:49 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.501
TELEFON: 0773.348630   E-MAIL: ytdan41 la gmail.com    FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
vand bara fata inox a fost montata pe mercedes Vito pret 150 lei
Postat 17:26 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.500
TELEFON: 0748.015918   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vind un set capace originale de VW pe 16".
Postat 16:22 24.01.2023, expiră 07.02.2023
id=A140.499
TELEFON: 0755.215050   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand masina Dacia papuc pentru piese , motor 1.6 benzina + gaz ! piese de rezeva , cutie de viteze ,chiuloasa etc !
Postat 13:38 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.498
TELEFON: 0768.577295   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la DACIA
Vand audi Q5,fab 2012, 2.0 tdi, inmatriculat, 4x4, navigatie, comenzi vocale telefon, pilot automat, oglinzi rabatabile, panorama-2 trepte, lumini de zi -leduri,nu raspund la mesaje 12600E, variante
Postat 12:33 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.497
TELEFON: 0756.353952   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUDI
Vand Cielo din 1997 in stare buna de functionare. Pret 3500 ron, negociabil.
Postat 11:41 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.496
TELEFON: 0740.694940   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la DAEWOO
Jante aliaj Mercedes R15 cu anvelope M+S 185 65. Preţ 700 lei
Postat 10:20 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.495
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vând 1 arc spate Opel Astra G brek. Preţ 30 lei
Postat 09:47 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.494
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând bobina inducţie Opel Astra G 1.6 16v. Preţ 40 lei
Postat 09:45 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.493
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând un far de Opel Astra G. Are doua prinderi rupte. Preţ 30 lei
Postat 09:44 24.01.2023, expiră 28.02.2023
id=A140.492
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând c class c 200 sw an 2003,136 cp,cutie 6 trepte, climă, gume noi ,itp până 2024,proprietar, fiscal,preţ 1300 de euro
Postat 09:11 24.01.2023, expiră 31.01.2023
id=A140.491
TELEFON: 0754.902883   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la MERCEDES
De vânzare Opel Astra g, an 2003, motor 1.6/ 16 v. Maşina nu e pentru mofturosi. Preţ 5000 lei negociabil. Ofer fiscal şi piese de schimb. Tel 0770618682
Postat 08:37 24.01.2023, expiră 14.02.2023
id=A140.490
TELEFON: 0770.618682   E-MAIL: metal_haggard la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la OPEL
cumpar punte de tico cu tot cu roti.
Postat 21:32 23.01.2023, expiră 27.02.2023
id=A140.489
TELEFON: 0759.536535   E-MAIL: johny_bravo_210680 la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand Opel Astra J Brek fab. 2011, motor 1.3 motorina Euro 5 cu 95 cai , consum 4 % , 258.000 km, în stare perfecta de functionare, consum mic, taxe mici,anvelope michelin iarna ca noi , ITP 2024 . Preţ 4.300 Euro.
Postat 21:22 23.01.2023, expiră 30.01.2023
id=A140.488
TELEFON: 0766.271559   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la OPEL
dezmembrez golf 4 1.6, 16 V, an 2002, benzina.
Postat 15:17 23.01.2023, expiră 27.02.2023
id=A140.487
TELEFON: 0785.765779   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vând 2 cauciucuri noi identice all season 205/65R16 C-uri dot2022 400ron ambele.
Postat 14:23 23.01.2023, expiră 27.02.2023
id=A140.486
TELEFON: 0745.409719   E-MAIL: Cristianconstantinrosca1980 la gmail.com    FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
vând opel corsa an 2002 motor 1.2 i itp valabil octombrie 2023 asigurare valabila decembrie 2023 stare foarte buna anvelope noi baterie nouă antigel nou ulei si filtru noi interior curat dotat cu geamuri electrice servo direcţie închidere centralizată din telecomanda aer condiţionat pret 899 euro neg sunt din Vaslui
Postat 10:25 23.01.2023, expiră 27.02.2023
id=A140.485
TELEFON: 0775.200509   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la OPEL
Ford Focus II, 1,6 TDCI, an 2007, km 240,000 reali,AC functional, 4 geamuri electrice,inchidere centralizata pe cheie, senzori parcare spate, alarma , discuri si placute de frana noi, distributie, ulei, filtru de ulei si motorina schimbate, anvelope de iarna , unic proprietar, taxe la zi, fiscal.Pret 2250E . Tel. 0763661167
Postat 10:14 23.01.2023, expiră 30.01.2023
id=A140.484
TELEFON: 0763.661167   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Vand Audi a4 model b7, din anul 2007,accept orice test din partea cumparatorului. schimbat distributie, filtre, ulei, placute de frana, dovedesc prin factura, cauciucuri noi de iarna plus setul folosit de vara, pret 4200 euro, nr tel 0743307857
Postat 18:43 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.481
TELEFON: 0743.307857   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUDI
vand saboti frana delphi LS1829 PRODUS NOU IN CUTIE ETC PRET 50 LEI. ROG WATHAP
Postat 18:35 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.480
TELEFON: 0752.541370   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
CUMPAR: 2 BUC.Jante tabla pt. Duster(pe 16 inci)
Postat 17:51 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.478
TELEFON: 0743.842102   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vind Vw caddy 2.0sdi 2008 in perfecta stare de functionare la un preţ de 3200 euro.Pentru cei interesati,sunati la 0768441471
Postat 15:50 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.477
TELEFON: 0768.441471   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
vand bmw seria 1.2000 diesel 122 cp.inmatriculat.distributie in fata.pret 4250 e neg.variante
Postat 11:13 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.476
TELEFON: 0741.195056   E-MAIL: piticuo la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la BMW
vand vw tiguan an 2012.motor 2000.170 cp.4x4 propietar.pret neg 9900 euro.se ofera fiscal.nu necesita investitii
Postat 11:00 22.01.2023, expiră 26.02.2023
id=A140.475
TELEFON: 0741.195056; 0741.1950567   E-MAIL: piticuo la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vând Renault Symbol , an 2006 , 1.4 benzina+gpl. Pr
Postat 21:57 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.474
TELEFON: 0746.931081   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
Vând stopuri Opel Astra G brek. Preţ 100 lei
Postat 17:17 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.472
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand 4 roti m+s 185/55/14 pret 400 lei
Postat 14:10 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.471
TELEFON: 0787.891474   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
vand 4 roti 185/65/15 m+s pret 400 lei.
Postat 14:06 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.470
TELEFON: 0787.891474   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
proprietar, vant vw tiguan visiniu , superb , 0754 560 332
Postat 12:22 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.469
TELEFON: 0754.560332   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Jante aliaj R16 Mercedes. Preţ 650 lei
Postat 11:14 21.01.2023, expiră 25.02.2023
id=A140.468
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
VAND POMPA MOTORINA (CARE VINE LA REZERVOR) AUDI A4 B7 MOTOR 1,9 TDI 116 CP BKE PRET 200 LEI
Postat 15:08 20.01.2023, expiră 24.02.2023
id=A140.467
TELEFON: 0746.398505   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vAND fORD cMAX TITANIUM,1.5 TDCI,FABR 2016,120 CP,EURO 6, IMPORT GERMANIA,km108230,video:https://www.youtube.com/watch?v=sTd7qUKV0P0 pret:9400 euro neg
Postat 13:34 20.01.2023, expiră 24.02.2023
id=A140.466
TELEFON: 0740.588805   E-MAIL: auto_online2017 la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Dezmembrez Mercedes A Class W169 A180.
Postat 13:05 20.01.2023, expiră 24.02.2023
id=A140.465
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand 4 cauciucuri vara 235/65/17 Michellin, stare foarte buna, pret 700 lei
Postat 14:37 19.01.2023, expiră 23.02.2023
id=A140.463
TELEFON: 0740.604495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Dezmembrez Audi A6 , an 2011 !
Postat 11:08 19.01.2023, expiră 23.02.2023
id=A140.461
TELEFON: 0757.792027   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUDI
Vand Golf V 4 MOTION-2008-unic propietar, diesel 1,9, 300.000km
Postat 09:26 19.01.2023, expiră 23.02.2023
id=A140.460
TELEFON: 0742.210421   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
Vand Navigaţie Pioneer Avic F310BT DVD USB SD BLUETOOTH . Pret 160 lei
Postat 23:30 18.01.2023, expiră 22.02.2023
id=A140.459
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand ford mondeo an 2008 volan pe dreapta inmatriculata in Romania.
Postat 19:38 18.01.2023, expiră 22.02.2023
id=A140.457
TELEFON: 0747.839861   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Vand opel corsa D, facelift, an 2011, benzina 1398cmc, 100 cp, 107.000 km, computer bord, pilot automat, geamuri electrice, jante aliaj cu cauciucuri 205/45/17 noi, ITP valabil decembrie 2024, faruri cu lumini de zi si led, cu elemente de tuning, unic proprietar cumparata noua, pret 5.000 euro neg. Telefon 0728228229
Postat 16:42 18.01.2023, expiră 22.02.2023
id=A140.456
TELEFON: 0728.228229   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la OPEL
De vanzare acumulator auto 72Ah in perfecta stare de functionare . Pret 160 lei cu acumulator defect la schimb.
Postat 13:09 18.01.2023, expiră 22.02.2023
id=A140.454
TELEFON: 0701.062411   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand Taxi,Dacia Logan, înmatriculat in noiembrie 2019.Relatii la telefon 0761735000.
Postat 10:17 18.01.2023, expiră 22.02.2023
id=A140.453
TELEFON: 0761.735000   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
4 anvelope vara Viking, 215 60 r16. pret 500 lei neg.
Postat 08:28 18.01.2023, expiră 01.02.2023
id=A140.452
TELEFON: 0748.211541   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
DE VĂNZARE, Fiat Ducato max Motor 2,3 An 2008 Ofer fiscal. Masina are asigurare şi ITP valabile.Preţ 2700 Euro.
Postat 18:41 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.451
TELEFON: 0740.610677   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FIAT
vand/schimb vw passat motor 1.8bezina proprietar fiscal pe loc itp aug 2023 asigurare expirata masina merge bine pret 800 euro mai multe detalii la tel 0743185105
Postat 15:59 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.450
TELEFON: 0743.185105   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
and skoda anul 2007, 1.2 benzina, consum mic, modelul standard, functioneaza totul impecabil,fara martori aprinsi in bord. cauciucuri mixte.ofer fiscal. pret 1700 euro usor negociabil.
Postat 15:36 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.449
TELEFON: 0755.520942   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la SKODA
Vind fiat punto 1/2 benzina an 2001in stare de funcţionare
Postat 14:56 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.448
TELEFON: 0721.251132   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FIAT
cineva care decodeaza player din gama vw rcd 300 un nr de telefon sau o adresa va multumesc
Postat 14:30 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.447
TELEFON: 0786.415454   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
de vânzare pret negociabil
Postat 12:32 17.01.2023, expiră 21.02.2023
id=A140.446
TELEFON: 0741.985249   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la ALTE MĂRCI
Vand debitmetru (senzor debit aer)marca Bosch pentru Hyundai Santa Fe 2003,SUV,2,O CRDI,4X4,83KW,113 CP.Pret 150 lei.
Postat 12:15 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.445
TELEFON: 0766.251423   E-MAIL: wioprim la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand carlig de remorcare pentru Volkswagen Golf 6 break original.Pret 290 lei negociabil.
Postat 12:12 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.444
TELEFON: 0766.251423   E-MAIL: wioprim la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Piese Ford Fiesta/Fusion 1.4 TDCI 2004
Postat 11:52 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.443
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând ansamblu ştergătoare Ford Fiesta /Fusion 1.4 TDCI. Preţ 100 lei
Postat 11:52 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.442
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând stopuri Opel Astra G brek. Preţ 110 lei.
Postat 11:50 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.441
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând volan Ford Fiesta/ Fusion. Preţ 100 lei
Postat 11:49 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.440
TELEFON: 0756.392752   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vând Ford Ka , anul 2002 , motor 1,3 benzina. Pret 2200 roni negociabil.
Postat 10:49 16.01.2023, expiră 20.02.2023
id=A140.439
TELEFON: 0744.974733   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
vind schimb cu teren intravilan in birlad Bmw x3 2011 automat
Postat 23:13 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.438
TELEFON: 0731.083930   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la BMW
Vând Renault clio, motor 1.2 benzina şi gaz an 2007 mai multe datalii la telefon, acte în regula Preţ 4500 lei
Postat 22:21 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.437
TELEFON: 0791.198412   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la RENAULT
Wv Touran 2006 2.0 tdi 140 cp.manuala , 7 locuri xenon,proiectoare ,incalzire scaune fata ,navigatie cu camera de marsalier ,senzori parcare fata spate ,webasto stationar functional cu telecomanda ,distributie cumparata dar nu am reusit sa o montez o fac cadou. Rel la tel.0767 432 558 Mai multe foto pe wathsapp.
Postat 19:55 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.436
TELEFON: 0767.432558   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
vand jante aliaj de pasat 195/65/15 cu cauciucuri pret 500 lei
Postat 15:49 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.435
TELEFON: 0733.5879289   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand piese pasat b5,5 1,9 cod afv 131cp an 2005,motor,injectoare, turbina,electromotor jante aliaj,portiere,haion,trager radiatoare ac şi apa cu totu electroventilatoare, pompa tandem planetare, parbriz, galerie cap coada cu totu catalizator ,ceasuri kit ambreiaj, volanta ,kit telescoape fata cu totu arcuri etriere etc intrebati de piese si va raspund.
Postat 15:47 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.434
TELEFON: 0733.587928   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vând faruri ford transit după 2006, pereche, de Europa. 299 lei. Poze pe whatsapp
Postat 14:46 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.432
TELEFON: 0747.752236   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Vand tichet pentru programul "Rabla" pret 2100 lei, usor negociabil.
Postat 13:05 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.431
TELEFON: 0762.944012   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la AUTO DIVERSE
Vand bobina inductie pentru motoare pe benzina VW, SKODA, AUDI, SEAT.
Postat 08:06 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.430
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand set tacheti+ culbutori pt motoare pe benzina, in stare excelenta pastrati in ulei.
Postat 08:01 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.429
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand bloc motor VW 1,4 cod motor BCA si bloc motor 1,6 cod motor BCB,la cota standard, benzina, neechipate.
Postat 07:47 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.428
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand set capace roti pe 13, set capace roti pe 16 originale Audi, diferite capace roti cu sigla Ford 15-16.
Postat 07:44 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.427
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand 2 cauciucuri VARA Continental -205/55/16 la 180 lei.
Postat 07:41 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.426
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand antena radio VW, SEAT, SKODA la 20 lei.
Postat 07:40 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.425
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand set capace VW originale pe 15 fara crapaturi, plasticul este flexibil nu casant ca la cele din comert, la 70 LEI.
Postat 07:38 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.424
TELEFON: 0746.399495   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
VAND 2 ARCURI NOI SUSPENSIE SPATE PENTRU FORD FOCUS 1,MODEL 2000-2007.DEASEMENEA POT FI FOLOSITE SI PT OPEL ASTRA G,H.2000-2007.preţ super redus.220 lei setul.
Postat 02:09 15.01.2023, expiră 19.02.2023
id=A140.423
TELEFON: 0752.429990   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
Vând anvelope Dunlop 225/55/17. Set de două, sunt M+S. Preţ 220 lei, ambele. Telefon 0766168095 Bârlad.
Postat 17:38 14.01.2023, expiră 18.02.2023
id=A140.421
TELEFON: 0766.168095   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Cumpăr VW Polo 1,2 sau 1,4 fabricat până în 2005 benzină varianta cu 4 faruri sau Ford Fusion benzină. Un motor cu un cu un piston gen care se foloseau la circular.
Postat 21:45 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.419
TELEFON: 0770.408050   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la VW
VÂND 4 ROŢI IARNĂ M+S 185/65R15 PREŢ 400 LEI.TELEFON 0770230648
Postat 17:41 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.417
TELEFON: 0770.230648   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vand Dacia Duster, 1.6 benzina, instalatie GPL TOMASETTO 4x2, 4x4, cuplabil la buton, anul 2012, aer cald, aer rece, ITP valabil pana in octombrie 2023, primul proprietar persoana fizica.Masina arata si functioneaza impecabil.Ofer cauciucuri vara - iarna.Accept orice test!Pret 6900 Euro negociabil. Detalii la telefon : 0747467156.
Postat 13:52 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.416
TELEFON: 0747.467156   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la DACIA
Vand masina TICO , an fabricatie 2000, tractiune fata, intretinuta sin in buna stare de functionare, tinuta in garaj. Pret negociabil. Tel. 0757.32.84.07
Postat 12:29 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.415
TELEFON: 0757.328407   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la DAEWOO
vaand mercedes c 200 w 204 an fabricatie 2008 motor 2,2 cdi ,manuala 6=1 trepte, berlina varianta full,proprietar ,acte la zi ,pret 5500 euro.
Postat 12:28 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.414
TELEFON: 0727.030307   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la MERCEDES
cunpar far stanga reno megan2
Postat 11:39 13.01.2023, expiră 17.02.2023
id=A140.413
TELEFON: 0770.603710   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la RENAULT
Janta aliaj 5x 112, Skoda 195 65 R15 echipata cu anvelopa vara Pirelli, instare foarte buna, folosita ca rezerva. 170 neg.
Postat 23:19 12.01.2023, expiră 16.02.2023
id=A140.412
TELEFON: 0745.387576   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
Vând Ford ka/2008,aprox.61500km la bord. Preţ 6000 lei negociabil.
Postat 21:47 12.01.2023, expiră 16.02.2023
id=A140.410
TELEFON: 0741.934748   E-MAIL: n_capota la yahoo.com    FOTO 
Alte anunţuri de la FORD
DE VANZARE DACIA SANDERO STEPWAY , AN 2018 , 0.9 TCE, 39.000KM FULL . PRET 9.500 EURO NEGOCIABIL TELEFON:0764.339539
Postat 13:14 12.01.2023, expiră 16.02.2023
id=A140.409
TELEFON: 0764.339539   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la DACIA
vind skoda octavia 3, an fabricaţie 2014, motorizare 1.2 TSI, 180000 km. Maşina este întreţinută şi functionează impecabil.(accept şi variante, pe benzină an fabricaţie după 2017 cu diferenta). Preţ 7650 euro neg.
Postat 10:36 12.01.2023, expiră 16.02.2023
id=A140.406
TELEFON: 0741.756514   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la SKODA
Vand 4 cauciucuri de iarna,noi folosite 2 luni,185/60 R16.
Postat 10:17 12.01.2023, expiră 16.02.2023
id=A140.404
TELEFON: 0749.856820   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la PIESE, ACCESORII
vand opel astra caravan in stare buna de fuctionare pret 3,500roni numar tel 0763817789 nu deranjati inutil
Postat 18:21 11.01.2023, expiră 15.02.2023
id=A140.403
TELEFON: 0763.817789   E-MAIL     FOTO 
Alte anunţuri de la OPEL





anunturi | livecam | foto | top
Copyright © 2005 OCF. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.
Logo-ul Bârlad Online este marcă înregistrată a OCF. Toate celelalte mărci sunt proprietatea companiilor deţinătoare. Reproducerea conţinutului din acest site este permisă numai cu acordul Online Content Factory SRL. Pentru orice neclarităţi, informaţii suplimentare, sugestii sau comentarii vă rugăm să ne contactaţi: support at b-o dot ro sau prin SMS la 0724 227.523 (0724 BARLAD). Atenţie ! Acest număr nu are servicii de voce, dacă sunaţi sună în gol. Vă rugăm trimiteţi doar SMS. Tarif normal în funcţie de reţea.

Pagina generata in 0.3647 secunde.